De ce erau uriasi…dinozaurii uriasi?

Sauropozii cantareau in medie pana la 88 de tone, de zece ori mai mult decat un elefant african si masurau 7 metri in inaltime. Specia a dominat regatul animal pentru mai bine de 140 de milioane de ani, pana spre sfarsitul Cretacicului, acum 65 de milioane de ani.

Oamenii de stiinta cred ca animalele au evoluat la asemenea proportii, ca mijloc natural de aparare impotriva pradatorilor mari, precum Tyrannosaurus rex. Ierbivori fiind, se crede ca sauropozii nu aveau dinti si isi inghiteau hrana in intregime, fara a o mesteca in prealabil. Au pascut suprafete intinse, deplansadu-se putin si consumand cantitati mari de hrana in perioade scurte.

• Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un…
• Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii

“Aveau nevoie de gaturi lungi pentru a ajunge la mancarea aflata in copaci si un stomac urias, capabil sa prelucreze mancarea nemestecata”, spune Martin Sander, palenontolog al Universitatii din Bonn, Germania. “Poti avea un gat atat de lung numai daca nu iti mesteci mancarea, altfel capul tau ar fi prea plin de dinti si prea greu pentru a fi sustinut”, a adaugat el.

Paul Upchurch, expert in sauropozi, de la Colegiul Universitar London, a spus ca “cei mai multi paleontologi sunt de acord ca modul de hranire este cheia spre intelegerea gigantismului sauropozilor”.

Pentru  a-si depasi in dimensiuni pradatorii, sauropozilor nu le erau suficiente doar cantitatile mari de hrana insa. Ei au trebuit de asemenea sa se dezvolte rapid, pentru a putea obtine cresterea maxima, inainte de a fi mancati.

Oasele de sauropod gasite chiar demonstreaza acest lucru. Un pui de numai10 kilograme proaspat iesit din ou putea atinge greutatea de 100.000 de kilograme in aproximativ 20-30 de ani, o perioada scurta in anii dinozaurilor. “Acest lucru sugereaza ca sauropozii trebuie sa fi fost animale cu sange cald, dar cu o rata metabolica de tipul celei pe care o au creaturile cu sange rece”, a mai spus cercetatorul Martin Sanfer”.

Sursa: National Geographic